Muffins cu nuca de cocos – reteta aici.
Muffins cu nutella – reteta aici.
Chocolate & Peanut cookies – reteta mai jos 🙂
– un pachet de unt sarat (eu am folosit President salted)
– 4 linguri de zahar + 2 linguri de zahar brun
– o tableta ciocolata amara
– 2 oua
– 8-10 linguri de faina (trebuie sa rezulte un aluat tare)
– o lingurita esenta de vanilie
– alune maruntite pentru decor, aproximativ 150 grame (eu am folosit alune prajite si nesarate)
– o jumatate tableta ciocolata + 2 linguri de frisca lighida sau lapte pentru decor
Untul, la temperatura camerei (daca sunteti in criza de timp, ca mine, il puneti cateva minute deasupra unei surse de caldura: pe calorifer :D, in cuptor, deasupra unui vas cu apa calda etc), se mixeaza impreuna cu zaharul cateva minute pana rezulta o crema aerata. Se incorporeaza, pe rand, cele 2 galbenusuri si se mixeaza bine inca un minut. Ciocolata amara se topeste (in cuptor sau pe baie de aburi, dar nu direct pe foc) si se incorporeaza in compozitie alaturi de vanilie. Treptat, se adauga faina si se mixeaza in continuare pana se obtine o compozitie tare. Aluatul se da la frigider 24 de ore.
A doua zi, se scoate aluatul din frigider (veti observa ca este destul de tare, don’t panic! asa trebuie sa fie 🙂 ), se bat cele 2 albusuri spuma si se maruntesc alunele (eu le-am bagat cateva secunde in robot). Se iau bucati de aluat si se modeleaza in forma de bile. Se trec pe rand prin albusul batut spuma si apoi prin alunele maruntite. Apoi se aseaza in tava si se adancesc in mijloc.
Se coc in cuptorul preincalzit intre 8-12 minute, depinde de marimea bilelor :). Eu, in acest interval, le-am scos de 2 ori pentru a reface adancitura din mijloc.
Dupa ce sunt gata, se dau la racit, si in acest timp pregatim crema de ciocolata. Se pun ciocolata si frisca lichida sau laptele pe foc mic si se topesc. Se mesteca bine pana se omogenizeaza compozitia. Cu o lingurita, se pune crema rezultata in mijlocul fiecarei prajiturici :). Gata!
Spor la mancat! 🙂